Top 20 cele mai inalte cladiri din lume in 2020

Dacă zgârie-norii ar urmat cursul evoluţiei umane am putea spune că sunt pe cale de a intra la pubertate. Altfel spus, până în 2020, cele mai înalte 20 de turnuri din lume vor atinge o înălţime medie de aproape 600 de metri.

La începutul acestei luni, Consiliul responsabil pentru Clădiri Înalte şi Habitatul Urban a prezentat un proiect al celor mai înalte clădiri care urmează a fi definitivate până în anul 2020.
Dacă la începutul secolului al XXI-lea, cele mai mai înalte clădiri de pe Terra, Turnurile Petronas, măsurau 452 de metri în înălţime, în 2020 Turnul Regatului, Jeddah ar putea depăşi chiar 1.000 metri înălţime.
Vezi într-o galerie foto care vor fi primele 10 cele mai înalte clădiri din lume în 2020
În Top 20 au mai intrat:
- Doha Convention Center and Tower - 551 m
- One World Trade Center - 541,3 m
- Chow Tai Fook Guangzhou - 530 m
- Tianjin Chow Tai Fook Binhai Center - 530 m
- Dalian Greenland Center - 518 m
- Pentominium - 516 m
- Busan Lotte Town Tower -510,1 m
- Taipei 101 - 508 m
- Kaisa Feng Long Centre - 500 m
- Shanghai WFC - 492 m.

Sursa: Forbes Romania 

Ce spune despre tine grupa sanguina

Ştiai că tipul de sânge pe care îl ai poate dezvălui câte ceva despre tine? Potrivit unui institut japonez de cercetare a grupelor sanguine, acestea influenţează într-o anumită măsură personalitatea fiecăruia. Astfel, unele trăsături de caracter pot fi corelate cu grupa de sânge. Tu unde te încadrezi?
Grupa O: Ai calităţi de lider şi atunci când îţi doreşti ceva faci totul pentru a-ţi atinge ţelul. Eşti un deschizător de drumuri, tu faci regulile şi îi influenţezi foarte mult pe cei din jur. Eşti un prieten loial, pui multă pasiune în ceea ce faci şi debordezi de încredere în tine. Printre defectele tale se numără însă vanitatea, gelozia şi tendinţa de a fi prea competitiv.
Grupa A: Îţi place armonia, pacea şi stilul de viaţă organizat. Lucrezi bine în echipă, eşti sensibil, răbdător şi plin de afecţiune. Punctele tale slabe sunt însă încăpăţânarea şi faptul că eşti prea încordat şi îţi vine greu să te relaxezi.
Grupa B: Eşti un individualist convins, brutal de sincer şi îţi place să faci totul după regulile proprii. Punctele tale forte sunt creativitatea, flexibilitatea şi capacitatea de adaptare la diverse situaţii. Însă insistenţa ta de a fi independent poate merge câteodată prea departe şi se poate transforma într-un defect.
Grupa AB: Relaxat şi stăpân pe tine, eşti plăcut de toată lumea şi îi faci pe alţii să se simtă bine în preajma ta. Eşti sufletul petrecerilor, faci totul cu mult tact şi corectitudine. Totuşi, poţi fi şi prea direct în unele cazuri şi iei cu greu o decizie.

Ştii care este cea mai răspândită grupă sanguină?

Grupa de sânge şi Factorul Rh:	Câţi oameni o au?
O+	40%
O-	7%
A+	34%
A-	6%
B+	8%
B-	1%
AB+	3%
AB-	1%

Ce grupă de sânge poţi primi?

Atunci când vrei să donezi sânge sau ai nevoie de o transfuzie, trebuie să-ţi ştii grupa sanguină pentru a vedea cu cine eşti compatibil. Transfuziile de sânge se fac întotdeauna după nişte reguli stricte, pentru a preveni accidentele şi a asigura succesul procedurii. Persoanele cu grupa sanguină AB pot primi sânge fără nici un risc de la toate celelalte grupe, motiv pentru care sunt numite „primitori universali”. Ele nu pot însă dona sânge decât celor care au grupe AB. Sângele din grupa 0 poate fi transfuzat tuturor indivizilor, indiferent de grupă, deţinătorii grupei 0 fiind numiţi şi „donatori universali”. Grupa A donează grupelor A şi AB şi primeşte sânge de la grupa A sau de la 0. Grupa B donează grupelor B şi AB şi primeşte numai de la grupele B şi 0. Iată, pe scurt, tabelul regulilor de transfuzie:

Dacă ai grupa: (pe verticală)	O-	O+	B-	B+	A-	A+	AB-	AB+
AB+	da	da	da	da	da	da	da	da
AB-	da	-	da	-	da	da	-	-
A+	da	da	-	-	da	da	-	-
A-	da	-	-	-	da	-	-	-
B+	da	da	da	da	-	-	-	-
B-	da	-	da	-	-	-	-	-
O+	da	da	-	-	-	-	-	-
O-	da	-	-	-	-	-	-	-

 Sursa: tarabaverde

12 alimente care ingrasa

In principal, kilogramele in plus apar atunci cand este consumata prea multa mancare si nu sunt incluse si exercitiile fizice in rutina. Totusi, motivele ingrasarii sunt mai multe, iar unul dintre acestea are legatura cu anumite produse alimentare, conform unui studiu realizat in cadrul prestigioasei universitati americane Harvard, pe parcursul a 20 de ani.
Mai exact, au fost descoperite 12 alimente care par a avea in mod deosebit un efect nedorit asupra greutatii. Cbsnews.com iti arata care sunt acestea, in ordine crescatoare, in functie de cat de mult te pot ingrasa.

1. Sucul de fructe

Sucul facut suta la suta din fructe contine si foarte mult zahar, desi este sanatos. Consumul zilnic de astfel de suc adauga aproximativ 130 de grame la fiecare patru ani. Pare putin, dar se aduna in timp si de la alte alimente.

2. Untul

Lactate precum untul si branza au fost legate de crestere in greutate pe termen lung. In cercetarea de la Harvard s-a descoperit ca cei care consumau mult unt au castigat in greutate aproximativ 136 de grame, in medie, la fiecare patru ani. Despre iaurt, insa, s-a aratat ca cei care mancau mult aveau un risc mai mic de a se ingrasa.

3. Alimentele prajite

Conform studiului, cei care au manancat alimente prajite acasa, zilnic, s-au ingrasat cu aproximativ 163 de grame la fiecare patru ani. Iar cei care au consumat astfel de alimente la restaurant au pus cam 127 de grame la fiecare patru ani.

4. Cerealele rafinate

Procesul de rafinare a cerealelor inlatura adesea partile bune ale acestora, lasand in urma ceea ce specialistii numesc "carbohidratii rai". Iar multe persoane care consuma astfel de cereale mananca prea multe, inlocuind cu ele alimente sanatoase, precum fructe si legume. Consumate zilnic, cerealele integrale au dus la acumularea de aproximativ 176 de grame la fiecare patru ani.

5. Dulciurile

Prajiturile si bomboanele au dus la o acumulare de aproximativ 185 de grame la fiecare patru ani, atunci cand au fost consumate zilnic, potrivit aceleiasi cercetari realizate la Harvard.

6. Cartofii

Cercetarea a aratat ca toate modurile de preparare a cartofilor au un impact negativ asupra greutatii. Un consum zilnic de cartofi, fie ca erau fierti, copti sau piure, a adaugat circa 258 de grame la fiecare patru ani, in cazul persoanelor care au participat la studiu.

7. Grasimile trans

Unele state chiar au interzis aceste grasimi, de tipul margarinei, gasite adesea in alimente procesate. Cercetarea arata ca cei care au consumat zilnic astfel de grasimi s-au ingrasat cu circa 300 de grame la fiecare patru ani.

8. Carnea procesata

Mezelurile si produsele de tip hot-dog sunt foarte bogate in calorii si grasimi saturate, plus ca au un continut mare de sodiu. Studiul releva ca cei care au mancat multe carnuri procesate s-au ingrasat cu aproximativ 420 de grame la fiecare patru ani.

9. Carnea rosie neprocesata

Prea multa carne rosie consumata, chiar si daca e neprocesata, contribuie la o crestere in greutate de circa 430 de grame la fiecare patru ani, conform cercetarii.

10. Bauturile carbogazoase care au adaos de zahar

Comparativ cu sucurile obtinute numai din fructe, cele care au adaos de zahar ingrasa si mai mult; consumul zilnic al acestor bauturi determina acumularea de circa 450 de grame la fiecare patru ani.

11. Chips-urile din cartofi

Desi par inofensive la cat sunt de subtiri, daca sunt consumate zilnic pot ingrasa. Cei care au facut acest lucru s-au ingrasat cu circa 766 de grame la fiecare patru ani.

12. Cartofii prajiti

Participantii la studiu care au mancat multi cartofi prajiti s-au ingrasat cu peste 1,360 kilograme la fiecare patru ani. Nu pare mult, insa, dupa cum se observa, alimentele "gresite" consumate in mod obisnuit pot duce la acumulari serioase de kilograme, aparent inexplicabile.

Unde se traieste cel mai bine. Top 10 tari cu cea mai buna calitate a vietii

OECD (Org. pentru Cooperare si Dezvoltare economica) a realizat un top al tarilor in care exista cea mai buna calitate a vietii, iar rezultatul este diferit de ce era pana acum. S-au luat in calcul factori ca somajul, speranta de viata si timpul liber.

Ads by INTERNET PROTV

Business Insider: Se pare ca recesiunea si criza economica au schimbat ordinea tarilor in care toata lumea isi dorea sa locuiasca.
10. Luxemburg
Luxemburgul nu este fruntas la multe categorii, insa primeste un plus pentru calitatea aerului.
In ceea ce priveste violenta si crimele, procentul este destul de mic: 1,5 crime la 100.000 de oameni.
Procentajul oamenilor care isi cauta un loc de munca - 1,29%.
9. Olanda
Olanda este foarte cautata pentru facilitatile cladirilor si orele de lucru. Rata angajatilor (varsta 15-64 ani): 74,67%.
Angajati care lucreaza mai mult de 50 de ore pe saptamana: 0,01%.
8. Finlanda
Finlanda primeste un mare plus la categoria timp liber. Media dedicata ingrijirii personale este de 15,95 ore pe zi.
Procentajul gospodariilor care nu au toaleta in casa: 0,80%.
7. Elvetia
Elvetia are un mare plus la capitolul "angajati". Procentajul persoanelor care lucreaza este de 78,59%.
Implicarea cetatenilor in viata politica este aratata de procentajul mare al votantilor: 49%.
6. SUA
Americanii sunt apreciati pentru calitatea cladirilor, care sunt dotata cu facilitati standard.
Procentajul gospodariilor care nu au toaleta in casa: 0%.
Rata criminalitatii per 100.000 de persoane: 5,2%
5. Danemarca
Danemarca a reusit sa isi multumeasca locuitorii in privinta calitatii vietii. Intr-un sondaj de opinie, media cetatenilor multumiti de conditiile de trai din aceasta tara a fost de 7,8 din 10.
4. Norvegia
Norvegia se remarca la rata scazuta a somajului.
Media platita de oameni pe intretinere caselor este de 29 de dolari pe luna.
Persoanele angajate au un procent de 75,31%.

3. Noua Zeelanda
Speranta de viata este de 80,4 ani, iar procentajul persoanelor care se pot baza pe prieteni si rude este de 97,1%.
2. Canada
Canda are un mare plus la capitolul spatiu. Mai exact spatiul din locuinte. O persoana dispune in medie de 2,5 camere intr-o casa.
Iar rata angajatilor care lucreaza mai mult de 50 de ore pe saptamana este de 0,04%.
1. Australia
Australia este tara in care cei mai multi oameni isi doresc sa traiasca pentru ca speranta de viata este de 81 de ani. Procentul angajatilor care lucreaza mai mult de 50 de ore pe saptamana este de 0,14%.
...136. Acesta era locul (din peste 180) pe care Romania se clasa in cel mai recent studiu de acest gen facut de organizatiile internationale in privinta satisfactiei locuitorilor, a nivelului de trai si a conditiilor de viata.
Studiul facut de OECD a cuprins doar membrii acestei organizatii, adica 34 de state.
S-au luat in calcul, pentru catalogarea lor, o serie de factori care tin de bunastarea locuitorilor din acele state: sanatatea, veniturile, joburile si bunastarea, gospodarirea, sanatatea, echilibrul vietii, educatia si aptitudinile, implicarea civica, guvernanta, legaturile sociale, calitatea mediului, securitatea personala si perceptia subiectiva a fiecaruia.
Indexul interactiv care prezinta clasamentul celor 34 de tari poate fi accesat pe pagina Organizatiei

Sursa OECD

Cat castiga vedete precum Catalin Maruta, Dan Negru, Ilinca Vandici, Razvan si Dani

Se pare ca traim in  in cel mai bogat secol. Pe langa explozia tehnologica avem de-a face si cu o  explozie de vedete, unele mai talentate, altele am putea spune chiar deloc talentate. Dar  daca stiu sa aleaga rochii cat mai scurte si  pantofi cat mai inalti totul merge struna. Isi mai pun si cate o tona de machiaj si  deja nu ne mai intereseaza daca stiu sa poarte o conversatie  sau daca stiu sa cante. Nici barbatii nu sunt mai departe. Pentru ei e suficient sa faca e glume porcoase si gata emisiunea, si gata audienta. Destul de simplu.
Ma mai uit cateodata la emisiunea lui Razvan si Dani. Si cand vad fatuci precum Daniela Crudu evident ca inchid tv-ul. Dar deja nu mai este o noutate sa vezi atata prostie la televizor.  Si pana la urma de ce sa nu se axeze televiziunile pe prostie daca se pare ca asta vor oamenii sa vada? Lasand-o in pace pe dra draguta si cu minte putina, sa ne concentram atentia asupra lui Razvan si a lui Dan Otil.  E imposibil sa te uiti 5 minute la emisiunea lor si sa nu auzi macar o gluma mai deocheata sau cu un anumit fel de conotatii. Stiti cat castiga „matinalii” de la Antena 1   pentru spectacole sau concursuri organizate în locuri publice? Aproximativ 1.200 de euro pentru a anima publicul şi pentru a întreţine atmosfera la un eveniment ce se întinde pe parcursul a două ore. Frumusica suma, trebuie sa recunoastem.

Dar ei nu sunt singurii care castiga banuti din prezentarea diferitelor evenimente. Sunt intrecuti de Catalin Maruta, prezentatorul emisiunii “Happy Hour” de la PRO TV. El castiga in jur de 700 de euro pe ora. Destul de mult tinand cont ca salariul lui este de 15000 de euro. Dar cu cat mai mult cu atat mai bine. Daca se pricepe baitu’ sa faca atmosfera…

Dan Negru prezentatorul  fostei emisiuni “Te pui cu blondele”(o emisune extraordinar de stupida), care are un debit verbal iesit din comun, castiga mai putinel decat ceilalti. Si nu e de mirare la cat se chinuie sa faca atmosfera. Efectiv se chinuie si din punctul meu de vedere nu prea ii iese. Dar, repet, se pare ca oamenii asta prefera sa vada la tv.
“Click! a aflat că el va fi prezentatorul galei „Romanian TOP Hits”, ce se va desfăşura luna viitoare, la Bacău, Negru fiind remunerat cu fabuloasa sumă de 5.000 de euro pentru 10 ore de muncă.” , potrivit revistei Click.

Ilinca Vandici se multumeste cu mult mai putin decat ceilalti. Doar 200 euro pe ora. Trebuie sa o intelegem, este si ea la inceput de drum, fara prea multa experienta… Saracuta.

De cand cu facebook, s-au inmultit divorturile

 

Un sondaj in randul avocatilor americani arata ca tot mai multi clienti implicati in procese de divort aduc, ca probe, descoperiri facute pe binecunoscuta retea de socializare.
Daca, inainte, oamenii gaseau oportunitati de relatii extraconjugale mai ales in randul colegilor de munca, al vecinilor si al prietenilor de familie, Facebook a largit considerabil campul posibilitatilor.
Numerosi soti si sotii afla de aventurile extraconjugale ale partenerului de viata datorita mesajelor pe care acesta le schimba cu noua sa pasiune, intalnita prin intermediul retelei de socializare.
Mai grav, insa, este faptul ca, adesea, partenerul inselat nu descopera el insusi tradarea, ci afla despre ea de la prieteni, vecini sau chiar de la proprii copii, care isi "prind" parintii in vreme ce navigheaza ei insisi pe Facebook, arata MyFoxPhilly.com

Sursa: FOXNews

Nu, nu este un anunţ matrimonial al vreunei domnişoare care îşi vinde virginitatea pe Internet, deşi astfel de postări ar atrage destui curioşi. Este vorba de o doamnă trecută de prima tinereţe, îndrăgostită nebuneşte de... Facebook.
În încercarea de a intra în Cartea Recordurilor, Mrs. Catherine Frank Matthews sau, dacă vreţi, "Million Comments Baby", a solicitat o prietenă de nădejde, probabil cu o sferă de influenţă mai mare, să cheme la apel toţi postacii din reţea ca să comenteze. Iar prietenii nu s-au lăsat prea mult rugaţi, reuşind să treacă de bariera de 1 milion de comentarii. Este drept, cele mai multe dintre ele sunt de forma "go" sau pur şi simplu o înşiruire de caractere fără nicio logică în afară de aceea a contorizării.

Chiar şi aşa, dacă socotim că 107 persoane (căci atâtea au fost implicate în marea provocare) au publicat 1.001.291 comentarii, rezultă o medie de aproximativ 9357 de comentarii / persoană.
Mergem mai departe şi calculăm timpul total aproximând durata medie de scriere la 3 secunde, rezultă 467 de minute petrecute de fiecare individ pentru susţinerea acestei "cauze". Aproape opt ore. O zi de lucru. Sau o zi de vacanţă. Trist, indiferent dacă vor intra sau nu în Guiness Book.
Pentru curioşi, precedentul record era de aproximativ 550.000 de comentarii la o singură postare.

Samsung Galaxy S II Plus

După ce am primit vestea că Samsung nu este încă gata să lanseze un Galaxy S III în toată puterea cuvântului, am aflat despre existenţa unei versiuni îmbunătăţite a mult apreciatului Samsung Galaxy S II, gata de prezentare în doar câteva săptămâni.
La numai o zi după ce a ieşit la lumină, Samsung Galaxy S II Plus este deja subiect principal la bursa zvonurilor, de unde primim indicii despre performanţele noului procesor dual-core la 1.5 GHz, dar şi o poză oficială de prezentare, cu ceea ce pare a fi versiunea de culoare albă a lui Galaxy S II Plus.

După cum poate fi observat şi în imagine, Samsung Galaxy S II Plus are de oferit mai mult decât un procesor rapid, fiind livrat din fabrică împreună cu noua versiune Ice Cream Sandwich a sistemului de operare Android. Cele trei butoane de sub ecran sunt de tip capacitiv şi urmează îndeaproape stilul butoanelor virtuale utilizate de sistemul Android 4.0.
Ţinând cont de upgrade-urile hardware şi software de care se bucură, Samsung Galaxy S II Plus este aşteptat la un preţ ceva mai mare decât cel la care poate fi achiziţionat actualul Galaxy S II, însă nu mai mare decât preţul pregătit pentru modelul Galaxy S III.

 Sursa: Unwiredview.com

SOARELE

Conform cercetărilor actuale, vârsta Soarelui este de aproximativ 4,6 miliarde de ani, și el se află pe la jumătatea ciclului principal al evoluției, în care în miezul său hidrogenul se transformă în heliu prin fuziune nucleară. În fiecare secundă, peste patru milioane de tone de materie sunt convertite în energie în nucleul soarelui, generându-se astfel neutrino și radiație solară.

Conform cunoștințelor actuale, în decursul următorilor aproximativ 5 miliarde de ani Soarele se va transforma într-o gigantă roșie și apoi într-o pitică albă, în cursul acestui proces dând naștere la o nebuloasă planetară. În cele din urmă își va epuiza hidrogenul și atunci va trece prin schimbari radicale, întâlnite des în lumea stelelor, care vor conduce printre altele și la distrugerea totală a Pământului. Activitatea magnetică a Soarelui generează o serie de efecte cunoscute sub numele generic de activitate solară, incluzând petele pe suprafața acestuia, erupțiile solare și variații ale vântului solar, care dispersează materie din componența Soarelui în tot sistemul solar și chiar și dincolo de el. Efectele activității solare asupra Pământului includ formarea aurorei boreale, la latitudini nordice medii spre mari, precum și afectarea comunicațiilor radio și a rețelelor de energie electrică. Se consideră că activitatea solară a jucat un rol foarte important în evoluția sistemului solar și că ea influențează puternic structura atmosferei exterioare a Pământului.
Deși este cea mai apropiată stea de Pământ și a fost intens studiată, multe întrebări legate de Soare nu și-au găsit încă răspuns; ca de exemplu, de ce atmosfera exterioară a Soarelui are o temperatură de peste un milion Kelvin, în timp ce suprafața vizibilă (fotosfera) are o temperatură de "doar" aproximativ 5.780 K.
Investigațiile curente legate de activitatea Soarelui includ cercetări asupra ciclului regulat al petelor solare, originea și natura fizică a protuberanțelor solare, interacțiunea magnetică dintre cromosferă și coroană, precum și originea vântului solar.

NOI DESCOPERIRI SPATIALE

Telescopul spaţial american Kepler a descoperit 11 noi sisteme planetare, care includ un număr total de 26 de planete, a anunţat NASA

Telescopul spaţial Kepler a descoperit 11 noi sisteme planetare.

Cu aceste noi sisteme planetare, numărul exoplanetelor descoperite şi confirmate de Kepler până în prezent se ridică la 60. În acelaşi timp, totalul planetelor "potenţiale" care se găsesc în afara sistemului nostru solar se ridică la 2.300, a mai spus Agenţia spaţială americană.
Kepler a ajutat, de asemenea, la triplarea numărului sistemelor planetare cunoscute care numără mai mult de o exoplanetă.
Niciunul dintre aceste 11 noi sisteme nu seamănă cu sistemul nostru solar, cu excepţia unuia, numit Kepler-33, cel mai vechi şi mai mare dintre toate. Acesta este format din cinci planete, faţă de opt cât numără sistemul nostru solar.
Cele 26 de exoplanete variază în mărime, de la 1,5 ori raza Terrei la dimensiuni ce o depăşesc pe cea a lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar. 15 dintre aceste exoplanete au mărimi cuprinse între cele ale Terrei şi Neptun.

Deocamdată nu se ştie care dintre aceste planete sunt de origine gazoasă şi care sunt telurice.
Telescopul spaţial Kepler detectează planete îndepărtate prin măsurarea fluctuaţiei de strălucire a peste 150.000 de stele, în momentul în care acele planete trec prin faţa aştrilor lor. Misiunea sa este să caute planete identice cu Terra, care ar putea găzdui forme de viaţă.
La începutul lui decembrie, NASA a anunţat că telescopul Kepler a identificat primele planete de mărimea Terrei situate în afara sistemului nostru solar, care orbitează în jurul unei stele asemănătoare Soarelui, această descoperire reprezentând un moment important în programul de căutare a unor planete asemănătoare Pământului.

Sursa: www.mediafax.ro

• 
  
• 
  

GRAVITATEA

Gravitatia se bate cu teoria cuantica. Nu incape in Modelul Standard. De parca n-ar fi suficient, nimeni n-a detectat particula care este responabila. Asadar, ce este gravitatia?

Efectele acestui fenomen fizic sunt observabile. Prin acest fenomen corpurile fizice se atrag reciproc, cu o forta a carei intensitate depinde de masele acestora si distanta dintre ele. Gravitatia este una din cele patru interactiuni fundamentale din natura cunoscute.

Gravitatia este descrisa de teoria relativitatii generalizate la scara macroscopica, insa se poate aplica cu mare exactitate si legea atractiei universale a lui Newton, din mecanica clasica. Legea atractiei universale spune ca oricare doua corpuri actioneaza unul asupra celuilalt cu o forta de atractie direct proportionala cu masele celor doua corpuri si invers proportionale cu patratul distantei dintre ele.

Ceea ce reprezinta un mister, este natura si motivul existentei acestei forte. Desi este observat pretutindeni, fenomenul nu este elucidat. Valoarea greutatii unui corp este direct proportionala cu masa lui si este orientata spre centrul Pamantului. Este vorba de aceeasi forta ce ne tine pe noi pe Pamant, de aceeasi forta ce face ca Luna sa orbiteze in jurul Pamantului, sau a Pamantului sa orbiteze in jurul Soarelui. Coeficientul de proportionalitate se numeste acceleratie gravitationala si este egal cu acceleratia unui corp care cade liber in campul gravitational al Pamantului.

Datorita gravitatiei, noi existam astazi. Reprezinta forta care a dus la aparitia tuturor planetelor si satelitilor naturali, prin atractia reciproca dintre particulele de materie care se roteau in jurul unei stele. Chiar si in cadrul unei galaxii, stelele si sistemele stelare sunt mentinute impreuna datorita gravitatiei, iar evolutia intregului Univers este la randul ei dictata de forta de gravitatie dintre particulele de materie existente.

Einstein a sustinut ca cele trei dimensiuni ale spatiului si dimensiunea timpului sunt unite intr-o singura structura de spatiu-timp. Deformarea sau curbarea structurii spatiu-timp, in geometria cu patru dimensiuni, creeaza gravitatia. Pamantul se mentine pe orbita pentru ca urmeaza curburile din structura spatiului cauzate de prezenta Soarelui. Einstein a numit aceasta imagine noua a gravitatiei “relativitatea generala”. Catastrofa disparitiei Soarelui produce unde gravitationale care se deplaseaza pana la Pamant, cu viteza luminii, si atunci se schimba traiectoria. Teoria relativitatii generale (1916) a lui Einstein, ilustreaza macrouniversul ca o tesatura elastica pe care o pot deforma si intinde stelele si planetele. Aceste deformari si curburi creeaza ceea ce simtim a fi gravitatie. Atractia gravitationala ce tine Pamantul pe orbita in jurul Soarelui este consecinta faptului ca planeta noastra urmeaza curburile si contururile pe care Soarele le creeaza in structura spatiala.

Teoria corzilor

Teoria corzilor este cea mai populara teorie cuantica a gravitatiei. Conform teoriei corzilor, gravitonii responsabili cu gravitatia, sunt ochiuri inchise, fara terminatii cu care sa se fixeze si pot trece in alte dimensiuni, slabind forta gravitatiei in raport cu celelalte forte. In anul 1984, Michael Green si John Schwarz erau convinsi ca teoria corzilor era corecta, ca corzile pot descrie gravitatia si celelalte forte, deci pot unifica forte diferite. Fizicienii teoreticieni ca Ed Witten considera in 1995 ca extra dimensiunile adaugate permit unei coarde sa se intinda, formand ceva ca o membrana, sau un “brain” (creier). O p-brana este un obiect spatio-temporal care este o solutie a ecuatiilor lui Einstein la energii joase in Teoria Corzilor. Densitatea sa energetica este cea a unui camp negravitational inchis intr-un subspatiu p-dimensional al spatiului cu 9 dimensiuni al teoriei (super)corzilor. (Care “traiesc” intr-un spatiu cu 9 dimensiuni spatiale si una temporala).

Desi efectele gravitatiei sunt colosale, la nivel atomic, interactiunile gravitationale sunt mult mai slabe decat cele nucleare sau decat cele electromagnetice. Gravitatia este cea mai slaba dintre cele 4 forte fundamentale.

Teoria cea mai populara care ofera raspunsuri la aceste mistere este teoria stringurilor. Daca aceasta va fi confirmata sau infirmata, speram ca vom vedea dupa rezultatele experimentelor de la Large Hadron Collider.

Large Hadron Collider se afla in cautarea raspunsurilor. Cercetatorii spera sa poata obtine pe cale artificiala particulele responsabile pentru gravitatie, numite gravitoni. Daca acest lucru se va intampla, am putea detecta aparitia lor in cele trei dimensiuni accesibile noua. Gravitonii, daca vor fi produsi, nu vor sta “in lumea noastra” decat pentru cateva clipe, ca mai apoi sa dispara in cele mai misterioase dimensiuni ascunse simturilor noastre.

NASTEREA SI MOARTEA UNEI GALAXII

 
 In prezent nu mai putem observa primele galaxii care s-au format dupa big bang, dar caracteristicile galaxiilor vechi ofera suficiente date care pot sugera aspectul probabil al celor mai tinere obiecte care au populat Universul timpuriu.
Viteza luminii este finita, astronomii pot privi, in principiu, inapoi in timp aproape pana la originea Universului, observand obiecte aflate la distante atat de mari incat lumina sosita de la ele a calatorit circa 15 miliarde de ani. Apare astfel posibilitatea tulburatoare ca la aceasta limita sa poata fi observate galaxii in procesul lor de formare. Presupunand ca toate galaxiile s-ar fi format pe aceeasi cale, investigarea acestor galaxii primordiale ne-ar ajuta foarte mult sa putem explica formarea galaxiei noastre, proces estimat a fi inceput acum 13 miliarde de ani.

Cea mai larg acceptata teorie a formarii galaxiilor este teoria instabilitatii gravitationale, care sustine ca galaxiile s-au condensat din fluidul cosmologic fierbinte format intr-o etapa ulterioara a big-bang-ului. Daca intr-o zona a Universului timpuriu s-ar fi intamplat sa existe o densitate mai mare decat a regiunilor din jur, zona ar fi atras gravitational din ce in ce mai mult material inconjurator. Daca o astfel de zona, caracterizata ca o perturbare, era lipsita de presiunea gazului sau a radiatiilor, atunci ea se va contracta sub propria gravitatie si astfel va deveni mai densa. Acest proces de contractie va crea “picaturi” in Universul care pana atunci era omogen.

Scara perturbarilor era probabil cuprinsa intre masa unui roi globular de stele (de 10 la puterea 6 ori masa Soarelui) pana la masa unui mare agregat de galaxii (de 10 la puterea 15 ori masa Soarelui).
Perturbatiile de dimensiunile unei galaxii au fost numite protogalaxii. Initial, fiecare protogalaxie s-a aflat in expansiune cu restul Universului, dar intr-un ritm ceva mai scazut. Peste cateva sute de milioane de ani, ea s-ar fi oprit din expansiune, chiar daca expansiunea Universului continua sa existe. In acest punct, protogalaxia s-ar fi detasat de Univers, fiind libera sa colapseze si sa formeze o galaxie.

Formarea unei galaxii

Pentru ca o protogalaxie sa devina o galaxie, trebuie sa aiba loc doua evenimente. In primul rand, din gazul protogalactic sa se formeze o populatie de stele. Apoi, gazul intergalactic si stelele formate trebuie sa se constituie intr-o structura bine organizata de galaxie.

Cel de-al doilea proces este destul de bine cunoscut, in special din simularile pe calculator. Astfel, se poate urmari direct colapsarea unui model de protogalaxie, rezolvand ecuatiile de miscare a stelelor si a gazului interstelar, sub influenta gravitatiei reciproce.

 

Stelele, intocmai ca si galaxiile, se formeaza din gazul interstelar, pe seama instabilitatii gravitationale. Dar spre deosebire de galaxii, formarea stelelor nu este, in general, un eveniment spontan, deoarece presiunea gazului interstelar este de obicei suficient de mare pentru a preveni formarea unor perturbatii de marimea stelelor, care sa poata colapsa. Dar daca gazul este comprimat de un eveniment violent, densitatea unei zone poate creste pana la punctul in care gravitatia depaseste presiunea gazului si se poate forma o perturbare locala care sa colapseze formand o stea.

In galaxia noastra, fenomenele violente includ unde de densitate spirale de tipul celei care este responsabila pentru structura discoidala a galaxiei si, de asemenea, undele de soc de la exploziile supernovelor si de la regiunile de gaz ionizat din jurul stelelor masive fierbinti aflate in expansiune.
In alte galaxii, formarea stelelor poate fi, de asemenea, declansata de ciocnirile cu galaxiile vecine sau chiar numai de apropierile foarte mari de acestea.

Intr-o protogalaxie, miscarea proprie de colapsare violenta sta probabil la baza formarii stelelor. O protogalaxie ar putea fi privita ca un sistem de nori de gaz rotindu-se pe orbite si care, in urma coliziunilor reciproce, permit formarea stelelor.

Dar stelele au diferite dimensiuni, iar distribuirea lor in cadrul unui proces general de aparitii de stele a putut fi estimata prin observatiile facute asupra stelelor din vecinatatea Soarelui. Aici au fost observate multe stele avand doar 0.8 din masa Soarelui, dar si unele masive. Stelele masive sunt mai rare, deoarece ele “ard” mai repede si deci, au o viata mai scurta.

Grupuri de galaxii

Putine galaxii exista de unele singure. Majoritatea galaxiilor sunt legate gravitational de alte galaxii. Structurile continand pana la 50 de galaxii sunt numite grupuri de galaxii, iar structurile mai mari, continand multe mii de galaxii inghesuite intr-o arie de cativa megaparseci in diametru sunt numite clustere. Clusterele de galaxii sunt adesea dominate de o galaxie eliptica gigantica, care, cu timpul, distruge galaxiile satelit din jurul ei si le incorporeaza. Superclusterele sunt colectii gigantice continand zeci de mii de galaxii, gasite in clustere, grupuri si cateodata individuale.

Galaxia noastra este membra a Grupului Local, pe care-l domin? impreuna cu galaxia Andromeda; per total, Grupul Local contine cam 30 de galaxii intr-un spatiu de aproximativ un megaparsec diametru. Grupul Local este la randul lui parte componenta a Superclusterului Virgo, care este dominat de Clusterul Virgo (din care Galaxia noastra nu face parte).

Cum mor galaxiile?

Un model de galaxie sferica a fost studiat pe calculator, simulandu-se procesul de colapsare. Galaxiile sferice sunt cele mai stralucitoare si astfel se numara printre candidatii cei mai probabili de galaxii primordiale detectabile. Simularea a aratat ca dupa ce protogalaxia sferica ajunge la o expansiune maxima, gazul sau incepe un proces de contractie, iar norii formati in interiorul sau isi accelereaza miscarile, colizioneaza si formeaza stele. Multe din aceste stele vor continua sa fie active miliarde de ani, iar orbitele lor vor determina forma de ansamblu a galaxiei.
 

Dar stelele masie, oricum, vor exploda in scurt timp, aruncand cu violenta in gazul intrastelar nucleele elementelor grele sintetizate de reactiile nucleare din interiorul lor.
Dinamica stelelor formate este diferita de cea a gazului. Astfel, orbitele stelelor se conformeaza pur si simplu formei contractate a galaxiei, in timp ce norii de gaz continua sa colizioneze intre ei, incat orbitele lor degenereaza cu timpul si cad incet spre centrul galaxiei. Aceasta comportare a norilor de gaz duce la o accelerare a ciclului de formare a stelelor, a explozilor stelelor masive si implicit a imbogatirii mediului cu elemente grele.

Ingramadirea spre centru a norilor de gaz duce la un ritm maxim de formare a stelelor in aceasta regiune. Pe o raza de cateva mii de ani-lumina, puzderia de stele straluceste puternic, gazul devine incandescent, iar praful format din elementele grele radiaza din plin in domeniul infrarosu. In acest stadiu, galaxia este unul din cele mai stralucitoare obiecte in Univers, de sute de ori mai luminos decat galaxiile din prezent.
Dupa acest stadiu, activitatea galaxiei se opreste brusc. Gazul a fost epuizat, nu a mai ramas nimic care sa mai poata colapsa pentru a forma stele. Stelele stralucitoare care au mai ramas vor arde repede. Pe masura ce stelele cu o durata de viata medie se sting, lasand in urma lor doar pe cele cu luminozitate mai mica, galaxia va deveni mai putin stralucitoare, dar mai stabila, ca o gigantica structura sferica.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Galaxie

CUM S-A FORMAT PAMANTUL

Planeta pe care o numim “casa” ramane pentru locuitorii sai un loc plin de mistere. Cum s-a format ea dintr-un nor de praf? Cum se face ca sustine viata? Si ce se intampla in interiorul sau?

Iata care sunt sapte dintre marile mistere ale planetei Pamant, la care oamenii de stiinta incearca inca sa gaseasca raspunsuri, conform revistei New Scientist.

Cum se face ca dintre toate planetele din sistemul nostru solar, numai Pamantul musteste de viata?

Opt planete s-au format acum 4,5 miliarde de ani din norul de gaz si praf din jurul soarelui. Pe masura ce gravitatia strangea acest nor in jurul soarelul, particulele de praf se ciocneau si se uneau, marindu-si volumul si generand campuri gravitationale mai mari. Aceste formatiuni au ajuns sa se uneasca si au dat nastere planetelor.

Povestea este spusa in putine cuvinte si nimeni nu cunoaste de fapt ce s-a intamplat acum 4,5 miliarde de ani. Intelegerea modului in care s-a format planeta ar putea rezolva misterul aparitiei vietii pe pamant. O explicatie pentru capacitatea planetei noastre de a sustine viata este distanta optima fata de soare.

Pamantul se afla la o distanta de aproximativ 149,5 de milioane km fata de Soare, o distanta optima pentru mentinerea unei temperaturi ce permite existenta apei in forma lichida.

Ce s-a petrecut in istoria planetei acum 4,5 miliarde de ani, in era Hadeana?

Pamantul s-a ciocnit acum 4,5 miliarde de ani cu un corp ceresc de dimensiunile planetei Marte. Impactul a fost atat de puternic incat resturi de material rezultate din ciocnire au fost aruncate in spatiu, in orbita Pamantului, formand satelitul natural al sau, Luna.

Energia impactului a fost atat de mare incat straturile superioare ale planetei s-au topit. Astfel, geologii nu pot afla aproape nimic despre perioada dinainte de impact a Pamantului, fiindca rocile au fost topite.

Evenimentele petrecute in primii 500 de milioane de ani ai istoriei planetei noastre sunt o enigma, iar aceasta perioada este cunoscuta drept “era Hadeana”.

Cum a aparut viata pe Pamant?

Exista trei teorii principale ale aparitiei vietii: teoria creationista, abiogeneza si teoria conform careia viata a ajuns pe Pamant datorita meteoritilor care s-au ciocnit de suprafata planetei.

Teoria supei primordiale (abiogeneza) se refera la un proces de formare a substantelor organice din combinatii ale substantelor anorganice. Substanele chimice existente in oceane in era Hadeana au reactionat formand biomolecule care apoi au evoluat, dupa sute de milioane de ani formand organismele asa cum le cunoastem azi.

“Reteta” pentru crearea vietii ar fi, conform oamenilor de stiinta, o combinatie de metan (CH4), amoniac (NH3), apa (H2O), hidrogen sulfurat (H2S), dioxid de carbon (CO2) sau monoxid de carbon (CO), si fosfat (PO4), in conditiile absentei oxigenului (O2) si ozonului (O3).

Creationistii au negat timp de multi ani descoperirile stiintifice care au dus la elaborarea teoriilor abiogenezei, dar si evolutionismul lui Darwin, sustinand ca acestea sunt in contradictie cu Biblia, care sustine ca Dumnezeu a creat lumea din nimic.

Teoria conform careia viata ar fi de fapt un “imigrant”, sosit pe Pamant cu ajutorul meteoritilor are destui adepti, insa cercetatorii spun ca probabilitatea ca ea sa fie corecta este mica.

De ce se misca placile tectonice?

Daca nu ar exista miscarea placilor tectonice, Pamantul ar fi complet diferit. Reciclarea constanta a crustei planetei ofera un climat stabil, minerale si depozite de petrol, dar si oceane cu o compozitie chimica ce permite vietii sa existe.

Modelele formate de cercetatori arata ca placile tectonice exista pentru ca planeta are o dimensiune potrivita. Daca ar fi prea mica, litosfera ar fi mult prea groasa. Daca ar fi mai mare, campul gravitational format ar strange placile tectonice si nu le-ar permite sa se miste.

Exista sapte placi tectonice majore si multe altele mai mici. Miscarea laterala a placilor este de 50 pana la 100 milimetri pe an.

Ce se afla in centrul Pamantului?

Raspunsul la acesta intrebare pare simplu: fier. Insa nu se stie exact cum s-a format nucleul. Acesta incepe de la o adancime de 2890 de kilometri, iar diametrul sau este de 6800 de kilometri.

Compozitia sa este de 80% fier, nichel si alte elemente in cantitati mai mici. Este format din doua straturi: un strat exterior format din fier topit si un miez solid format din fier si nichel de dimensiuni similare cu cele ale lunii.

Insa nu a fost dintodeauna asa. Initial, planeta nu era decat un bulgare fara o structura definita. Se presupune ca cele mai grele elemente, fier si nichel, au format miezul planetei, cele mai usoare formand suprafata.

Alte elemente, mai dense decat fierul, cum sunt plumbul si uraniul, si-au regasit in cantitati prea mici pentru a fi si ele inglobate in nucleu. Cand si cum a avut loc procesul de formare a nucleului nu se stie inca.

De ce este climatul Pamantului stabil?

Oamenii de stiinta sustin ca apa a existat la un moment dat si pe Marte si pe Venus, insa, pe masura ce conditiile climatice s-au schimbat, si-au pierdut oceanele.

De ce Pamantul a reusit sa evite o asemenea soarta? Climatul planetei este relativ stabil, si a ramas o planeta care poate sustine viata pentru aproximativ 4 miliarde de ani.

Se pare ca Pamantul are un “termostat”. Vulcanii arunca in atmosfera dioxid de carbon, care ajuta la mentinerea caldurii planetei, formand un efect de sera.

Aceasta caldura permite oceanului sa se evapore, formand norii si ploaia. O parte din dioxidul de carbon dizolvat ajunge in rauri si apoi in oceane, unde traiesc numeroase organisme unicelulare. Acestea formeaza cochilii din calcit (CaCO3) si opal (SiO2).

In momentul in care organismele mor, aceste invelisuri tari se acumuleaza pe fundul marii si formeaza roci sedimentare. Dupa milioane de ani, placa oceanica ajunge sub placa continentala prin procesul de subductie, iar mineralele intra in componenta placii continentale.

Intreaga masa se topeste, iar o parte mai densa a crustei oceanice ajunge in mantaua Pamantului. In conditii de presiune extrema si la temperaturi inalte, substantele ajung din nou sa fie expluzate in atmosfera, completand astfel ciclul.

Astfel, Pamantul isi pastreaza o temperatura relativ stabila, alternand perioadele de incalzire cu cele de racire, arata pagina de Internet a prof dr. Ellen Thomas, cercetator la Departamentul de Geologie si Geofizica al Universitatii Yale.

Teoria schimbarilor climatice se bazeaza pe masuratori care arata ca, separat de ciclul natural al planetei, nivelul de dioxid de carbon din atmosfera creste de la an la an, si cauza ar fi activitatile industriale ale oamenilor. Exista si critici ale acestei teorii, care sustin ca efectul de crestere a temperaturilor in ultimii 20 de ani sunt tot unul natural.

Se pot prezice cutremurele si eruptiile vulcanice?

Aceste fenomene naturale sunt dovada faptului ca planeta noastra este in continua miscare. Majoritatea faliilor si a vulcanilor se afla la marginea placilor tectonice, de aceea este usor de prezis unde in lume acestea vor avea loc cutremure si eruptii vulcanice, insa nu se stie cu exactitate momentul in care vor avea loc.

Predictiile probabilistice ale cutremurelor pe tremen lung, bazate pe ceea ce s-a intamplat in trecut sunt usor de facut. Persoanele care traiesc in zona golfului San Francisco, spre exemplu, stiu ca exista o probabilitate de 62% ca un cutremur de magnitudine mare sa se produca acolo in urmatorii 30 de ani.

Avertismentele pe tremen scurt sunt posibile, insa ele nu vin decat cu cateva secunde inainte de producerea unui cutremur.

Pe 29 august si 5 septembrie 2004, cu 7 zile inainte de un cutremur cu magnitudinea de 7,1 pe scara Richter, in sudul Japoniei s-au detectat schimbari in densitatea electronilor din ionosfera, si respectiv in temperatura.

Sistemul DENS (sistem de detectie a emisiilor electro-magnetice transmise din zone seismice), dezvoltat de Centrul National de Studii Spatiale din Franta a aratat ca exista corelatii intre anumite tipuri de activitate electromagnetica de frecventa redusa si zonele cele mai active din punct de vedere seismic de pe pamant.

Se spune, de asemenea, ca animalele sunt sensibile la semnalele electromagnetice de frecventa joasa, motiv pentru care sunt capabile sa detecteze un cutremur.

Conform unor studii realizate de Universitatea din Colorado, aceste semnale elctromagnetice sunt specifice fracturarii rocilor cristaline.

Scepticii tind insa sa nu ia in considerare studiile legate de comportamentul animalelor, deoarece informatiile obtinute sunt ambigue si inconsistente.

SISTEMUL SOLAR

Din lumea noastra mica, privim in oceanul cosmic de mii de ani! Vechii astronomi au observat puncte de lumina care pareau ca se misca printre stele. Ei au numit aceste obiecte, planete, si le-au numit dupa zeitatile Romane - Jupiter, regele zeilor; Marte, zeul razboaielor; Mercur, mesagerul zeilor; Venus, zeul iubirii si al frumusetii si Saturn, tatal lui Jupiter si zeul agriculturii. Acestia au mai observat cometele si cozile lor stralucitoare si meteorii care, aparent, cadeau din cer.

 Sistemul nostru Solar cuprinde 8 planete si 5 planete pitice (dintre care 4 sunt considerate "Plutoizi"). Cele 4 planete mai apropiate de Soare sunt Mercur, Venus, Terra si Marte, sunt numite planete terestre din cauza suprafetei lor rocoase. Planetele dincolo de orbita lui Marte - Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun - sunt numite gigante gazoase. Planetele pitice sunt: Ceres (considerat si asteriod), Pluto, Haumea, MakeMake si Eris (considerate si plutoizi).

 Aproape oricare dintre aceste planete si cativa din satelitii acestora  are o atmosfera. Atmosfera Pamantului este formata, in primul rand, din azot si oxigen. Venus si Marte au o atmosfera subtire formata din dioxid de carbon. Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun au atmosfera predominant formata din hidrogen si heliu.

 Astronomii din trecut credeau ca Pamantul este in centrul universului si ca Soarele si celelalte stele se rotesc in jurul lui. Copernicus a dovedit ca Terra si celelalte planete se rotesc in jurul Soarelui. Incetul cu incetul incepem sa cunoastem Universul si astfel apare intrebarea: Mai exista planete pe care viata ar putea exista? De vreo cativa ani astronomii au reusit sa detecteze indirect si alte planete (numite planete extrasolare) ce orbiteaza alte stele, insa deocamdata nu se poate spune daca exista si viata pe acestea.

BIG BANG (crearea universului)

Big Bang este termenul folosit pentru descrierea exploziei uriase despre care cercetatorii cred ca a avut loc acum 15 miliarde de ani, si a creat universul.Materie, energie, spatiu si timp - toate se vede ca au fost create intr-o fractiune de secunda, cu miliarde de ani in urma, cand a avut loc o explozie colosala, numita Big Bang, care a creat o caldura extraordinara.

Nimeni nu stie ce a cauzat Big Bangul si nu putem sti ce a fost inaintea lui. Insa chiar dupa eveniment, se crede ca universul era un nod de particule strans unite, de zece mii de milioane de grade celsius.

Din acel moment, universul a inceput sa se extinda si sa se raceasca. Prima data s-a format hidrogenul si heliul (cei mai comuni atomi din univers) . In timpul urmatorului miliard de ani s-au format primele stele si galaxii, alaturandu-se datorita fortei de gravitatie. In final, au inceput sa se formeze planetele.

O descoperire facuta in 1965 pare a sustine teoria Big Bang. O stralucire fixa de microunde vine din fiecare directie din spatiu. Savantii cred ca aceasta reprezinta resturile racite ale mingii de foc, in care s-a format universul.

Savantii au descoperit ca, in afara catorva galaxii invecinate, totul in spatiu se indeparteaza de noi cu viteza. Acest fapt sugereaza ca toata materia si energia universului a fost odata concentrata intr-un singur punct, inainte de Big Bang. Universul se poate extinde pentru totdeauna sau isi poate opri extinderea, prin implozie.
 Marimea stelelor si a planetelor cunoscute.

TIMPUL

In mod traditional, timpul e vazut ca fiind masurarea distantei dintre evenimente. El e compus din trecut, prezent si viitor. Trecutul e considerat ca fiind ceva deja intamplat si nu poate fi schimbat. Viitorul, in schimb, e considerat ca fiind disponibil unei multitudini de posibilitati. Oamenii masoara timpul folosind multe unitati, unele bazate pe evenimente reale (rotatia Pamantului, in jurul Soarelui), altele sunt arbitrare. Descrierea clasica timpului facuta de Isaac Newton din lucrarea sa “Principia” e ca timpul “curge” constant, la fel pentru toti. Adica e independent de evenimentele ce au loc in cadrul sau. Aceasta descrierea a timpului a fost eliminata de Einstein si teoria sa.

Ideea clasica de timp e partinitoare datorita felului in care oamenii percep “trecerea” timpului. Constientizam evenimentele dintr-un punct de vedere personal si presupunem ca asa e peste tot. Abordarea clasica a timpului nu explica de percepem timpul in acest mod si nici cum este dobandit acest efect. Celelalte teorii despre natura timpului pun in discutie “radacinile” acestui punct de vedere natural.

Relativitatea

Teoria Relativitatii apartine fizicianului Albert Einstein. La inceput a existat sub forma a 2 teorii: Teoria Speciala a Relativitatii a aparut in 1905 si afirma ca viteza de “curgere” a timpului nu este aceeasi in tot Universul – depinde de observator (adica e relativa). Unii oameni percep “curgerea” timpului altfel decat alti oameni. De exemplu, pe masura ce imbatranim, procesam mai putine informatii pe secunda despre mediul inconjurator, de aceea percepem trecerea timpului ca fiind mai rapida.

Dar teoria lui Einstein merge si mai departe. Relativitatea timpului nu e cauzata de varsta noastra, e cauzata de viteza miscarii prin spatiu. Cu cat mergem mai repede prin spatiu, cu atat mai incet ne deplasam prin timp. Teoria relativitatii ne cere sa vedem spatiul si timpul, nu ca entitati separate, ci sub forma unui concept numit spatiu-timp. Timpul devine cea de a 4 dimensiune ce se adauga la celelalte 3 dimensiuni ale spatiului cu care suntem obisnuiti (inaltime, latime si lungime). Aceasta reprezentare a timpului este cruciala pentru intelegerea celorlalte teorii despre natura timpului,

Oamenii poseda o retina bidimensionala, ceea ce inseamna ca vedem doar in 2 dimensiuni. Perceperea celei de a 3-a dimensiuni e rezultatul perspectivei si a vederii noastre binoculare. Daca am fi avut retine tridimensionale, am fi fost capabili sa percepem simultan toate laturile unei camere – peretii, podeaua si tavanul in acelasi timp!

Din acest motiv e foarte greu, daca nu chiar imposibil, pentru un om sa vizualizeze cea de a 4-a dimensiune.

Pentru a depasi aceasta piedica, este bine sa folosim analogii, ce contin un numar mic de dimensiuni, atunci cand vorbim de mai mult de 3 dimensiuni, chiar si atunci cand timpul e una din ele. In acest caz sa ne imaginam ca Universul are o forma cuboidala, iar oamenii sunt bidimensionali si au retine unidimensionale. Sa ne imaginam ca dimensiunile spatiale sunt latimea si inaltimea unei sectiuni de cuboid, iar oamenii se pot deplasa in sus, in jos, in stanga si in dreapta. Sa ne imaginam ca adancimea cuboidului e timpul.

Sa ne imaginam acum ca un om bidimensional se afla la jumatatea inaltimii cubului. El incepe sa se deplaseze in sus (prin spatiu, nu prin timp) pana ce va ajunge la marginea cuboidului. Acuma el se va deplasa in jos, dar in acelasi timp se va misca si  inainte prin timp. De data aceasta va dura mai mult sa ajunga in locul de unde a plecat deoarece el nu mai are o ruta directa – se deplaseaza si prin timp.

Dupa cum se vede deplasarea prin timp, incetineste deplasarea prin spatiu. Acelasi lucru e valabil si invers. Daca se mentine o pozitie fixa in spatiu si deplasarea se face doar prin timp, va dura mai putin pana la atingerea unui moment anume din timp decat atunci cand miscarea se executa in spatiu si timp. Deci miscare in spatiu iti incetineste miscarea in timp. Asta ne spune relativitatea despre timp. Dar procentajul de incetinire a timpului, in timpul miscarii prin spatiu, este foarte mic in timpul situatiilor cotidiene. Pentru a observa o diferenta notabila, e necesara o deplasare in spatiu cu o viteza egala sau cat mai apropiata de cea a luminii.

Relativitatea a fost demonstrata. Au fost puse ceasuri atomice in avioane ce se deplasau cu viteze mari. La sfarsitul zborului, ceasurile atomice au fost comparate cu cele de la sol. Au fost gasite mici diferente ce fusesera prevazute exact de ecuatiile matematice a relativitatii.

Teoria generala a relativitatii a fost publicata in 1916 si merge si mai departe. Einstein sustine ca masa curbeaza “tesatura” spatiu-timp pentru a crea iluzia gravitatii. Din nou, o analogie cu un numar minim de dimensiuni e ideala. Imaginati-va ca pe o folie de cauciuc se aseaza bile de bowling. Bilele curbeaza folia de cauciuc. Orice obiect ce se deplaseaza prin apropierea curburii, va incepe sa se miste in jurul curbei (miscare asemanatoare spiralei de la o scurgere). Ideea despre gravitatie a lui Einstein despre gravitatie este atat de simpla. Si a fost demonstrata. Einstein a facut predictii despre felul in care lumina va urma traiectorii curbate in jurul maselor mari, iar acest efect a fost masurat in timpul unei eclipse de soare.

Timpul si determinismul

Teoria relativitatii nu descrie doar “curgerea” timpului, ea descrie timpul intr-o maniera aproape identica cu cea in care ne gandim la spatiu. Relativitatea unifica spatiul si timpul. Toate punctele spatiale exista simultan, dar… toate punctele din timp exista simultan? Acest lucru ar sugera ca toate evenimentele din timp sunt deja “aici” si ca nu exista vreun motiv pentru a alege ce se va intampla in viitor. Se numeste determinism, deoarece evenimentele sunt predeterminate.

Relativitatea nu elimina ideea de liber arbitru, dar nici nu o sustine.

Timpul in lumile multiple a Teoriei Mecanicii Cuantice

Pentru a intelege aceasta teorie, trebuie sa ne intoarcem la exemplul cuboidului. Fiecare eveniment temporal este reprezentat de o sectiune a cuboidului. Oamenii percep dimensiunea timpului sub forma unei succesiuni de patrate. Asemenea cadrelor dintr-un film, acestea creaza iluzia trecerii timpului.

Lumea din jurul nostru pare a fi facuta special pentru a sustine viata. Universul are proprietati exacte care duc la aparitia vietii pe Pamant. De exemplu, la inceputul Universului a existat o “batalie” intre materie si anti-materie. Particulele cu anumite proprietati cuantice, denumite de noi “materie”, au castigat lupta din motive inexplicabile. Multi fizicieni sunt de parere ca acest eveniment si altele asemanatoare nu sunt doar simple coincidente.

Martin Rees, un astronom din Anglia, ne ofera analogia unei vizite intr-un magazin de haine. Daca te-ai duce intr-un magazin de haine ce vinde o singura marime, ar fi o coincidenta destul de mare daca ai descoperi ca e exact marimea ta. Pe de alta parte nu ar fi o coincidenta gasirea unor haine de marimea ta intr-un magazin ce vinde o varietatea de haine si marimi. Sa extindem acest exemplu si in cazul Universului. E foarte improbabil ca acest Univers sa existe din cauza felului partinitor fata de stabilitatea gravitationala si aparitia unei vieti diversificate. Dar daca luam in considerare posibilitatea ca Universul ofera o gama larga de “universuri” de diferite marimi, atunci nu va mai fi asa de surprinzator faptul ca universul nostru poate sustine viata. Aceasta teorie ar putea fi reprezentata sub forma unei multitudini de cuboizi intr-un vast univers de cuboizi, fiecare dintre ei avand propriul spatiu-timp. Fiecare cuboid reprezinta un univers ce are un set diferite de legi fizice, deci ar putea fi complet diferit de restul universurilor. Ar putea exista un mare numar de universuri ce sustin viata, dar cu mici diferente. Tot asa cum intr-un magazin de haine pot exista mai multe tricouri de marimea ta, dar in culori diferite.

Din acest punct de vedere exista linii temporale diferite. Unii oameni folosesc analogia unor sine de cale ferata pentru a explica acest punct de vedere. Noi ne miscam intr-o directie pe sine, dar exista si alte sine paralele cu a noastre. Fiecare din ele e diferita intr-un fel (unele chiar au trenuri pe ele). Din acest motiv, celelalte unversuril din cadrul acestui “multi-univers” se numesc unversuri paralele.

Un multi-univers al spatiu-timpului nu e doar o teorie ce rezolva problema intrebarii “De ce e mediul nostru atat de potrivit pentru viata?”. E totodata o teorie a mecanicii cuantice.

In teoria mecanicii cuantice exista multe evenimente ce au loc din cauza unor probabilitati aleatorii. De exemplu, curentul electric e compus din electroni ce urmeaza un traseu aleatoriu ce e influentat de campurile fortelor electrice pe langa care trec. Multi fizicieni considera ca odata cu fiecare decizie cuantica luata, fiecare posibilitate are un univers separat in care e pusa in aplicare.

In aceasta teorie – numita interpretarea mecanicii cuantice a lumilor multiple – fiecare posibilitate e pusa in aplicare. Din moment ce interactiunile cuantice sunt fundamentale pentru orice reactie macroscopica, putem ajunge la concluzia ca totul se intampla intr-un univers sau in altul. Daca trebuie sa iei o decizie, sa zicem sa pleci in vacanta in Bulgaria sau in Caraibe, va exista un univers in care pleci in Caraibe si un univers in care pleci in Bulgaria. Acest lucru e problematica din punctul de vedere al liberului arbitru. Daca toate  posibilitatile sunt aplicate, atunci totul e determinat de universul in care te nasti.

Exista o variatie a acestei teorii, dar e nevoie sa ne imaginam teoria cu o dimensiune in minus. In loc sa ne imaginam universurile ca fiind cuboizi, trebuie sa ni le imaginam ca fiind dreptunghiuri. Lungimea dreptunghiului va fi timpul, iar celelalte dimensiuni vor reprezenta spatiul. Dreptunghiul nu are adancime, deci daca asezam mai multe dreptunghiuri (universuri multiple) unul peste altul, nu se va schimba nimic.

Se observa ca in toate aceste teorii, timpul are doua directii, asemenea celorlalte dimensiuni. Teoretic nu exista nimic care sa ne impiedice sa mergem in directia opusa.

De ce percepem timpul in acest fel?

Daca timpul este doar o dimensiune asemenea celorlalte, de ce o percepem atat de diferit? Aceasta e intrebarea care il preocupa pe James Hartle de la Universitatea din California, Santa Barbara, impreuna cu fizicienii Stephen Hawking, Muray Gell-Mann si Steven Weinberg. Ei cred ca trecerea timpului e doar o iluzie.

Hartle crede ca timpul unidirectional e produsul felului in care procesam informatia. Gell-Mann a dat denumirea de “sisteme de colectare si utilizare a informatiilor” tuturor fiintelor ce proceseaza timpul in acest fel. Oamenii fac parte din SCUI. Din cauza retinei bidimensionale, nu putem procesa mai multe sectiuni de cuboid – “cadre” de timp – simultan. Colectam informatii despre acest “cadru” – mediul nostru inconjurator – folosindu-ne de simturile noastre, apoi stocam aceaste informatii intr-un “registru de intrari”. Acesta nu are o capacitate de stocare nelimitata, deci suntem nevoiti sa transferam informatia in memoria noastra, altfel nu putem procesa informatiile urmatorului “cadru”. Oamenii au o memorie de scurta durata si una de lunga durata, totodata mai avem la dispozitie si informatiile permanente din cerebel (de ex.cum sa innotam).

SCUI-urile mai au in componenta si o “schema”, un model generalizat al perceptiei noastre despre mediu. Aceasta schema contine reguli generale despre modalitatile optime de actiune dintr-un anumit set de situatii. Informatiile receptionate din mediul nostru e adaugata la schema pentru a determina felul in care reactionam in anumite situatii. Decizia e constienta, dar este procesata si la nivel inconstient. Partea constienta a SCUI-urilor umane se concentreaza asupra informatiilor din “registrul de intrare”, o numim prezent. Partea inconstienta se concentreaza asupra informatiilor din memorie, o numim trecut. Acesta e motivul pentru care constientizam prezentul si ne amintim trecutul.

Traficul informational ce are loc prin “registrii” SCUI-urilor creaza iluzia “scurgerii” timpului. Dar nu timpul este cel care se “scurge”. Fiecare SCUI are propria sa viteza a traficului informational dintre registri. Aceasta corespunde diferentelor de percepere a vitezei cu care trece timpul. Mustele, de exemplu, proceseaza mai multe informatii pe secunda altfel nu ar reusi sa zboare la viteze asa de mari si nu ar putea evita obstacolele comune. Prin urmare ele percep timpul ca fiind mai lent. Mustele traiesc putin (cateva zile sau saptamani) o durata de viata scurta pentru un om. Dar musca o percepe ca fiind mult mai lunga.

Deci este posibil ca modalitatea in care procesam informatiile sa fie motivul pentru care percepem diferit trecerea timpului.

Este timpul continuu sau este ca un film?

De regula ne gandim la timp ca timp ca fiind continuu – un sir de evenimente. Dar majoritatea teoriilor din fizica definesc timpul si spatiul ca fiind opuse unei treceri continue de evenimente. Teoria M si cea a gravitatii cuantice sunt teorii stiintifice serioase (dar nedemonstrate) care sustin ca timpul si spatiul au unitati minime. Exista o teorie a mecanicii cuantice care sugereaza ca timpul este format din  particule numite crononi. Cea mai mica durata de timp teoretica posibila se numeste timp Planck si este echivalenta cu 10 la puterea -43 secunde.

Daca aceasta teorie e corecta, atunci perceptia noastra temporala ar putea fi asemenea unui film. Filmele nu sunt continue: daca le incetinim suficient de mult, constatam ca sunt un simplu set de fotografii ce sunt prezentate rapid. Procesam informatiile despre mediul nostru si obtinem o imagine asemanatoare celei dintr-un film sau dintr-un desen animat. Atunci cand sunt prezentate intr-o succesiune rapida, ne creaza iluzia unei miscari line si continue.

Este timpul asemanator cu spatiul?

Pana acum, timpul a fost vazut ca fiind o dimensiune a spatiului, iar deplasarea sa intr-o singura directie e considerata o iluzie. Dar exista niste contra-argumente ce ne indica niste diferente majore, intre timp si spatiu, ce nu pot fi explicate ca fiind iluzii.

O modalitate de a sustine ideea ca “directia timpului” e irelevanta e prin demonstrarea faptului ca toate procesele sunt identice, indiferent daca se desfasoara “inainte” sau “inapoi”. In mecanica cuantica, majoritatea interactiunilor dintre particule sunt “simetrice in timp” – nu conteaza daca sunt observate din perspectiva trecut-viitor sau viitor-trecut, ele se desfasoara identic.

Dar acest lucru nu este valabil si in cazul obiectelor macroscopice. Paharele de vin se sparg in zeci de cioburi, dar rareori vedem cioburi de pahar ce se apuca sa formeze pahare de vin. Fizicienii pot explica de ce cioburile de sticla nu formeaza pahare de vin prin postularea existentei “sagetii termodinamice a timpului”. Termidinamica e in esenta o grupare de legi. Chimistul P.W. Atkins o rezuma ca fiind:

“Exista 4 legi. Cea de a treia, Legea a Doua, a fost formulata prima; prima lege, Legea Zero, a fost formulate ultima; Prima Lege a fost cea de a doua; iar cea de a treia s-ar putea sa nu fie nici macar o lege asemenea celorlalte”.

Esenta acestei idei e ca universul tinde sa devina dezordonat. Aceasta dezordine se numeste entropie si credem ca e in continuua crestere. Nimeni nu stie de ce e in continua crestere, dar e foarte clar acest lucru din multitudinea de experimente realizate. Acesta e motivul pentru care caldura se „scurge” in zonele mai reci si niciodata nu se intampla invers. Caldura nu e nimic altceva decat particulele dintr-un sistem ce vibreaza aleatoriu, o stare dezordonata. Lucrurile reci sunt mult mai ordonate deoarece particulele ce le formeaza se misca mai greu. Acesta e motivul pentru care obiectele macroscopice au interactiuni ireversibile.

Aceasta e o diferenta clara fata de spatiu. Daca ne gandim la manifestarea spatiala a unei mese, asta nu inseamna ca un capat al ei este mai dezordonat decat celalalt, dar masa respectiva va deveni mai dezordonata in viitor, in comparatie cu momentul in care a fost facuta. De aceea este o distinctie clara intre timp si spatiu.

Este timpul reversibil?

Daca „trecerea” timpului intr-o singura directie e o iluzie, atunci ce ne opreste sa ii inversam cursul? Teoretic, nimic!

Lawrence Schulman, de la Universitatea Clarkson din New York, crede ca timpul poate fi parcurs si in sens invers. Cioburile de sticla pot deveni pahare de vin, oamenii devin mai tineri si universul devine din ce in ce mai mic. Schulman sustine ca exista asemenea zone de timp inversat sub forma de spatii in cadrul universului nostru. O simulare virtuala a aratat ca regiunile cu directii temporale diferite nu se anuleaza si nici nu interactioneaza reciproc.

O alta posibilitate e ca directia temporala a universului (din punct de vedere termodinamic) se va inversa natural odata ce istoria universului ajunge intr-un anumit punct. Acest lucru creaza o simetrie perfecta in univers. Evident ca nu exista nici o dovada care sa sustina aceste idei, dar nu exista nici impotriva lor.

Deci ce este timpul? O dimensiune asemenea spatiului? Chiar „trece” sau e doar o iluzie? Este continuu sau asemenea cadrelor unui film? Poate fi inversat sau manipulat? Nu putem da raspunsuri certe la asemenea intrebari, dar data viitoare cand va mai intreaba cineva ce este timpul, poate va ganditi la un raspuns diferit.